Avocat Adrian Grosu
Am o experienţă bogată în gestionarea unor cauze complexe din domeniul dreptului civil, comercial, penal, contravenţional, contenciosului administrativ, muncii.
Acord fiecărui client atenţia şi timpul necesar rezolvării problemei acestuia.
Am o rată mare de succes în cauzele în care am asistat/ reprezentat diferite categorii de clienţi, persoane fizice sau societăţi comerciale.
Tratez fiecare cauză cu maximă seriozitate şi profesionalism, pornind de la premisa că orice dosar reprezinta o filă din viaţa unui om, al cărui destin poate fi afectat în mod iremediabil de soluţia instantei de judecată.
Sunt discret, perseverent şi atent la detalii.
Explic pe înţelesul fiecărui client, cu sau fără cunostinţe juridice, care sunt posibilele consecinţe/evoluţii ale situaţiei juridice expuse de catre acesta.
Identific rapid moduri de soluţionare pe cale amiabilă/litigioasă a problemei prezentate.
Onorariile mele sunt rezonabile, acestea fiind stabilite în raport de natura, obiectul, dificultatea, amploarea, urgența, precum şi de timpul şi volumul de muncă necesare pentru soluţionarea cauzei dumneavoastră.
